Premierul Florin Cîțu a evitat să răspundă la întrebările jurnaliștilor legate de o eventuală demisie a sa, cerută de USR-PLUS. Acesta a susținut că alianța de guvernare funcționează și s-a declarat “surprins de abordarea” USR-PLUS, care l-a acuzat că l-a demis pe Vlad Voiculescu fără conultări.

USR-PLUS a cerut public schimbarea lui Florin Cîțu de la șefia Guvernului, avertizând că, în caz contrar, USR-PLUS iese din coaliția de guvernare, iar Guvernul Cîțu riscă să fie demis în Parlament la o eventuală moțiune de cenzură.

Cu toate acestea, premierul a refuzat să dea un răspuns clar privitor la o eventuală demisie a sa.

Mă surprinde puţin abordarea. În şedinţa de coaliţie de luni a fost foarte clar din punctul meu de vedere, s-au discutat atribuţiile constituţionale ale premierului. Aceste atribuţii sunt de a evalua şi de a propune, atunci când decide, revocarea, înlocuirea unui ministru. Nu am făcut decât să îmi exercit atribuţiile constituţionale şi în acea şedinţă toţi preşedinţii de partid au fost de acord că acestea sunt atribuţiile premierului şi nu vor contesta niciodată sau nu vor pune sub semnul întrebării atribuţiile constituţionale ale premierului, a declarat Florin Cîțu.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook