Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, au reţinut patru marinari egipteni, de pe o navă acostată în portul Constanţa, după ce i-au prins în flagrant în timp ce încercau să vândă ţigări de contrabandă, potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă.

Pentru prinderea marinarilor, polițistii au fost nevoiti să execute cinci focuri de avertisment în plan vertical, nefiind înregistrate victime sau pagube materiale.

Marinarii au intenţionat să le vândă poliţiştilor peste 1.300 pachete de ţigări de contrabandă.

În data de 15.04.2021, în jurul orei 17.00, în urma unui denunț, poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat activități specifice, deplasându-se în dana 37 a Portului Constanța, unde era acostată o navă străină, sub pavilion Egipt. La fața locului, a fost identificat un grup de marinari care a încercat să ofere spre comercializare lucrătorilor noştri, 1.370 de pachete cu țigări de contrabandă.

Imediat, echipa de control a desfășurat activități de identificare și reținere a celor în cauză, însă aceștia nu s-au supus somațiilor legale și au fost executate cu respectarea prevederilor legale cinci focuri de avertisment în plan vertical, nefiind înregistrate victime sau pagube materiale. În urma flagrantului organizat au fost identificate și reținute patru persoane, marinari egipteni îmbarcați pe nava amintită anterior.

Totodată, în urma efectuării controlului amănunțit asupra navei, a fost depistată, ascunsă și nedeclarată, cantitatea de 790 de pachete cu țigări

Întreaga cantitate de țigări, 2160 de pacheteîn valoare de aproximativ 39.200 lei, a fost ridicată în vederea confiscării și continuării cercetărilor .

În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandăCercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de la  Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, iar la finalizare urmând a fi luate măsurile legale.

Alte știri:  Adjunctul ministrului rus al apărării a fost arestat pentru luare de mită

foto/video: Politia de Frontiera

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook