Un accident rutier grav a avut loc în această dimineață, în localitatea dâmbovițeană Aninoasa, între un autoturism și un microbuz școlar. Două persoane și-au pierdut viața, iar 7 copii au fost transportați la spital.

“Din primele cercetări s-a stabilit că un conducător auto de 64 de ani, în timp ce conducea un autovehicul destinat transportului de persoane (microbuz), către o unitate de învăţământ de pe raza localităţii Aninoasa, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcţiei de mers către stânga şi ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani. În urma impactului, două persoane au decedat, respectiv conducătorul microbuzului, un bărbat de 64 de ani, şi un pasager, însoţitor al copiilor, in vârsta de 60 de ani”, a transmis Poliţia Judeţeană Dâmboviţa.

Totodata, 7 copii au fost transportaţi la spital pentru a fi examinaţi medical, urmând ca în funcţie de diagnostic să se stabilească numărul de persoane rănite. 

Pentru gestionarea situației și acordarea asistenței medicale de urgență victimelor, la locul evenimentului acționează 2 ambulanțe SMURD, 4 ambulanțe SAJ, 2 echipaje de descarcerare, 2 mașini de stingere, informează ISU Dâmboviţa.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook