Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, joi, percheziţii în 11 locaţii situate pe raza judeţului Iaşi în cadrul unui dosar în care se investighează infracţiuni de corupţie săvârşite în anul 2019.

Presa din Iași anunță că procurorii DNA fac cercetări chiar în biroul primarului Mihai Chirica.

Procurorii DNA investighează modul în care Primăria Iași a făcut un schimb de terenuri. Primăria a cedat un teren valoros în schimbul altuia necesar pentru extinderea cimitirului din localitate, potrivit G4media.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, în cursul anului  2019. În cursul zilei de 10 iunie 2021, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 11 locaţii situate pe raza judeţului Iaşi, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale”, a transmis joi DNA.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook