Președintele din Haiti, Jovenel Moïse, a fost asasinat, în noaptea de marţi spre miercuri, în reședința sa privată din cartierul Pelerin din Puerto Principe, de un „grup de persoane neidentificate”, a anunțat miercuri premierul interimar Claude Joseph .

Miercuri, 7 iulie, în jurul orei 01:00, un grup de persoane neidentificate, inclusiv unele care vorbeau spaniolă, au atacat reședința privată a președintelui, ucigându-l pe șeful statului. Soția președintelui a fost rănită de glonț și se afla la spital, se arată într-o declarație publicată de biroul prim-ministrului interimar Claude Joseph.

Joseph a spus că acum este conducătorul țării.

Premierul a condamnat „actul inuman și barbar” și a făcut apel la calm, spunând că poliția și forțele armate ale țării au preluat controlul asupra securității țării.

Cu Haiti divizat politic și care se confruntă cu o criză umanitară în creștere și cu lipsuri de alimente, există temeri de dezordine pe scară largă.

Guvernul Republicii Dominicane a ordonat miercuri „închiderea imediată” a frontierei sale cu Haiti după asasinare.

Închiderea frontierei s-a făcut imediat, a declarat pentru AFP ofițerul de comunicare al ministerului apărării, Ceinett Sanchez.

Moise a condus Haiti, cea mai săracă țară din America, prin decret, după ce alegerile legislative din 2018 au fost întârziate în urma disputelor, inclusiv când se termină propriul mandat.

În plus față de criza politică, răpirile pentru răscumpărare au crescut în ultimele luni, reflectând în continuare influența crescândă a bandelor armate din națiunea caraibiană.

Haiti se confruntă, de asemenea, cu o sărăcie foarte mare și cu dezastrele naturale recurente.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook