Garda de Mediu a amendat Rafinăria Petromidia cu 50.000 de lei pentru că nu au fost respectate prevederile legale privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase. Rafinăria a fost sancționată în urma exploziei de la începutul lunii, unde un muncitor a murit pe loc, iar alți doi au decedat ulterior.

“În data de 15.07.2021, s-a finalizat acțiunea de verificare a respectării prevederilor legale din punct de vedere al mediului de către titularul de activitate, comisarii GNM – CJ Constanța constatând că nu au fost nerespectate prevederile art. 5, alin. (1), lit. a din Legea nr. 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanțe periculoase, fapt pentru care a fost aplicată sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 50.000 de lei”, se arată în comunicatul Gărzii de Mediu.

Potrivit Gărzii de Mediu, au fost impuse măsuri referitoare la identificarea factorilor care au condus la declanșarea incendiului și refacerea documentelor impuse prin actul normativ menționat anterior, în vederea evitării producerii în viitor a unui alt accident. „La această dată este în desfășurare o anchetă pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului, urmând ca organele de cercetare să se pronunțe la finalizarea acesteia”, se mai arată în comunicatul transmis, luni, de Garda de Mediu.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook