Un tânăr de 33 de ani din județul Timiș este cercetat penal după ce a fost filmat în timp ce pretindea că este polițist. Tânărul purta un tricou cu însemnele poliției, cumpărat de pe internet, potrivit tion.ro

El susținea că lucrează la serviciul de imigrări și cerea celor controlați lucruri, inclusiv telefoane mobile.

Mai mulți tineri și-au dat seama că este ceva în neregulă, au început să îl filmeze pe acesta și apoi au anunțat autorițățile.

”Ai grijă că te iau cu mascații din casă”, a încercat să-l intimideze falsul polițist pe unul dintre tineri când i-a cerut să arate legitimația.

În cele din urmă, adevărații polițiști au reușit să afle identitatea lui și l-au chemat sub un pretex la postul de poliție din Peciu Nou, unde a fost reținut pentru uzurpare de calități oficiale.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook