Președintele sud-coreean, Moon Jae-in, vrea interzicerea consumului de carne de câine în țară, o practică tradițională care devine o jenă internațională.

Carnea a făcut mult timp parte din bucătăria sud-coreeană, cu aproximativ 1 milion de câini despre care se crede că sunt consumați anual, dar consumul a scăzut pe măsură ce mai mulți oameni îmbrățișează animalele mai degrabă ca însoțitori decât ca hrană.

Practica este ceva tabu în rândul generațiilor mai tinere și presiunea activiștilor pentru drepturile animalelor a crescut.

„Nu a sosit timpul să ne gândim cu prudență la interzicerea consumului de carne de câine?” Î-a sugerat Moon premierului Kim Boo-kyum, în cadrul unei ședințe săptămânale, luni, potrivit purtătorului de cuvânt al președinției.

Industria de animale de companie din Coreea de Sud este în creștere, cu un număr tot mai mare de oameni care trăiesc cu câini în casă – președintele fiind unul dintre ei. Moon este un cunoscut iubitor de câini și are câțiva câini la complexul prezidențial, inclusiv unul pe care l-a salvat după preluarea mandatului.

Legea privind protecția animalelor din Coreea de Sud este destinată în principal prevenirii sacrificării crude a câinilor și pisicilor, dar nu interzice consumul în sine.

Cu toate acestea, autoritățile au invocat legea și alte reglementări de igienă pentru a combate fermele și restaurantele de câini înaintea unor evenimente internaționale, cum ar fi Jocurile Olimpice de la Pyeongchang din 2018.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook