George Simion acuză liderii PNL că au încercat să îi cumpere cu funcții pe cei de la AUR, pentru ca aceștia să nu voteze căderea Guvernului Cîțu la moțiunea de cenzură care ajunge în Parlament marți, 5 octombrie.

“Cei de la PNL au încercat să ne cumpere la bucată, au încercat să ne mituiască şi am făcut un drum până la DNA. Prima chestiune pe care o avem de făcut este să anunţăm organele competente şi vreau să facem cunoscut românilor toată schema prin care Florin Cîţu şi-a pus parlamentarii să ne ofere mită: funcţii în deconcentrate pentru apropiaţi. Au încercat, practic, să ne cumpere ca parlamentarii AUR să nu fie prezenţi la votarea moţiunii. Parlamentarii AUR vor fi prezenţi cu toţii la votarea moţiunii. Nu suntem de vânzare, nu trădăm şi nu doar atât, nu facem afirmaţii”, a declarat Simion, la Parlament.

Simion a mai spus că există înregistrări, care vor fi puse la dispoziția procurorilor, și care dovedesc acuzațiile lansate la adresa PNL.

O să facem cunoscute pozițiile, o să facem cunoscut totul, pentru că nu e posibil. Corupție la înalt nivel. Vedem ce fac procurorii. Avem înregistrările. (…) Noi, AUR, nu suntem de vânzare și facem totul public, să vadă românii exact corupția din Parlament”, a mai spus Simion.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook