Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, la finalul consultărilor cu partidele parlamentare, că a decis ca Dacian Cioloş să fie desemnat pentru postul de prim-ministru: “Din toate aceste propuneri eu am reținut una pe care o voi și pune în practică. Am decis să desemnez în funcția de candidat pe Dacian Cioloș“, a declarat Klaus Iohannis.

Principalele declarații ale președintelui Iohannis:

  • Am avut astăzi consultări cu formațiunile din parlament, după demiterea guvernului prin moțiune. Am reiterat importanța unor chestiuni care trebuie rezolvate indiferent de cine guvernează. Este foarte important să se gestioneze pandemia, creșterea la energie și să se ia măsuri pentru ca celelalte prețuri să nu crească la un nivel insuportabil pentru populație. Este foarte important să beneficiem de sumele mari din PNRR și să nu dăm cu piciorul la oportunitate. 
  • Am reiterat importanța pregătirii pentru iarnă și am subliniat că acestea sunt problemele cu adevărat importante pentru români.
  • Formațiunile au venit cu diferite abordări, propuneri, așa cum au fost prezentate și opiniei publice. Din toate propunerile, am reținut una, pe care o voi pune în practică – am decis să desemnez pentru poziția de candidat la funcția de prim-ministru pe domnul Dacian Cioloș.

Într-o postare pe facebook, Dacian Cioloș spune că este o onoare și o mare responsabilitate nominalizarea sa pentru funcția de premier. Tot odată, Cioloș spune că USR este gata să își asume responsabilitatea guvernării și să pornească negocierile cu celelalte partide .

Președintele Klaus Iohannis mi-a cerut în această seară să formez un nou guvern.Este o onoare și o mare responsabilitate pentru care suntem pregătiți, așa cum am și anunțat încă de la plecarea USR din guvern. Suntem gata să ne asumăm responsabilitatea guvernării și să pornim negocierile cu celelalte partide. Obiectivul nostru este să scoatem România din criză și pentru asta e nevoie de multă responsabilitate din partea tuturor forțelor politice.Vom avea o ședință de Birou Național pentru stabilirea echipei de negocieri și a mandatului de a forma cât mai rapid un guvern. Liniile principale sunt gestionarea pandemiei, explozia prețurilor la energie și reformele din PNRR, a declarat Dacian Cioloș.

Alte știri:  CSM respinge propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul 2 Mai
Urmărește-ne pe Google News sau Facebook