foto Digi24

Situație critică vineri la Spitalul Tg. Cărbunești din județul Gorj, după ce instalația de oxigen a cedat. Peste 150 de pacienți infectați cu COVID-19 sunt mutați la alte spitale sau ventilați în ambulanțe, circa 90 au nevoie de oxigen, potrivit g4media.ro.

Prefectul Marcel Iacobescu a spus că se continuă evacuarea pacienților și se așteaptă intervenția firmei care se ocupă de mentenanța instalației de oxigen. ”Sunt două persoane decedate, medicii spun că nu pot fi asociate cu evenimentul pentru că erau în stare foarte gravă și au fost trecute imediat pe tuburi de oxigen”, a adăugat prefectul de Gorj.

Potrivit managerului spitalului Târgu Cărbunești, firma care livrează oxigen pentru spital a transmis recent că ar trebui să facă economii la consumul de oxigen pentru pacienți, întrucât nu mai au suficient.

Polițiștii s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după decesul a două femei care erau internate în spitalul din Târgu Cărbunești.

Ce spune Ministerul Sănătății

”Din primele informații deținute, la nivelul unității sanitare sunt internați peste 150 de pacienți infectați cu COVID-19, din care aprox. 80-90 pacienți care necesită suport de oxigen. A început transferul unui număr de 15 pacienți care au fost internați în secția ATI. Din primele informații, la unitate sanitară există 2 decese, se analizează circumstanțele acestora.”, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook