Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, după ce a participat la prezentarea bilanțului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), că “pandemia și schimbările din mediul politic au frânat reformele demarate în anii trecuți, însă acestea nu mai pot întârzia ”. De asemenea, Iohannis a transmis că își dorește ca reforma sistemului judiciar să fie mai puțin politizată, pentru ca accentul să fie pus pe substanța propunerilor, și nu pe câștigul de imagine ”.

“Le-am transmis astăzi membrilor CSM că așteptările românilor de a avea o justiție modernă, independentă și funcțională rămân la fel de actuale și legitime. Pandemia și schimbările din mediul politic au frânat reformele demarate în anii trecuți, însă acestea nu mai pot întârzia. România are nevoie de un cadru legislativ stabil și coerent, procesul de revizuire a legilor justiției trebuie finalizat, iar anomalii precum cele generate de SIIJ, înlăturate. Îmi doresc ca reforma sistemului judiciar să fie mai puțin politizată, pentru ca accentul să fie pus pe substanța propunerilor, și nu pe câștigul de imagine”, a transmis Klaus Iohannis.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook