Federaţiile naţionale reprezentative ale organizaţiilor de pensionari au transmis un comunicat prin care își exprimă nemulțumirea față de majorarea cu 20% a pensiilor speciale, pe care o consideră imorală, în condiţiile în care pensiile de asigurări sociale de stat ale milioanelor de pensionari au fost majorate doar cu 10%.

Diferenţa de creştere dintre cele două procentaje – 20% faţă de 10% creează un sentiment de umilire a pensionarilor cu pensii bazate pe contributivitate, se arată în comunicatul redactat de Federaţia Naţională a Pensionarilor din România, Uniunea Generală a Pensionarilor din România şi Federaţia Naţională “Unirea” a Pensionarilor din România.

Cele trei federații cer primului-ministru să explice public de ce s-a creat această discriminare între cele două categorii de beneficiari de pensii şi să adopte măsuri pentru îndreptarea acestei situaţii.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook