Update 2 : Negocierile dintre Moscova și Kiev vor fi reluate marți, a declarat un delegat ucrainean, după ce a patra rundă de întâlniri s-a încheiat fără progrese în cursul zilei.
“A fost luată o pauză tehnică în negocieri până mâine”, a scris luni pe Twitter negociatorul ucrainean.

Update: Negocierile au început

Cea de-a patra rundă de negocieri dintre Ucraina și Rusia este pe cale să înceapă, potrivit negociatorului principal al Ucrainei.

Sesiunea va avea loc virtual, nu personal. Echipa de negociatori ucraineni se află la Kiev.

“Negocieri. Runda a 4-a. Despre pace, încetarea focului, retragerea imediată a trupelor & garanții de securitate. Discuții dure”, a transmis pe twitter negociatorul ucrainean, Mykhailo Podoliak,

Podoliak a adăugat: “Deși Rusia își dă seama de absurditatea acțiunilor sale agresive, încă mai are iluzia că 19 zile de violență împotriva orașelor pașnice din Ucraina este strategia corectă”.

Un negociator rus a anunţat duminică seara ”progrese semnificative”.

”Aşteptarea mea persoană este ca aceste progrese să conducă foarte curând la o poziţie comună între cele două delegaţii şi la documente de semnat”, a declarat Leonid Sluţki, citat de agenţiile ruse de presă.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook