foto- presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea offshore. Actul normativ a fost adoptat săptămâna trecută de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

“Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 25 mai 2022, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore (PL-x 262/11.05.2022)”, a anunțat Administrația Prezidențială.

Legea Offshore prevede ca statul să câștige 60% din redevențe în urma exploatării gazelor naturale din Marea Neagră. De asemenea, mai stipulează și că, în situația unei crize energetice, România are prioritate în asigurarea aprovizionării cu gaze.

Legea poate fi consultată AICI.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook