Meteorologii au emis o avertizare Cod Roșu de caniculă şi disconfort termic în cinci judeţe din vestul și nord-vestul țării, unde maximele termice pot ajunge până la 42 de grade Celsius.

Cod Roșu: Interval de valabilitate: 23 iulie

În județele Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare și Sălaj se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute. Acestea vor fi cuprinse între 39 și 42 de grade, iar în cursul nopții valorile termice nu vor coborî, în general, sub 20…24 de grade și disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Cod Portocaliu : Interval de valabilitate: 23 iulie

În sudul Olteniei și al Banatului, precum și în sud-vestul Munteniei valul de căldură va persista, iar local în Transilvania și în zona joasă din Maramureș acesta se va intensifica. Se vor înregistra valori termice diurne de 37…40 de grade, mai ridicate în Oltenia, iar minimele nu vor coborî sub 18…22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook