Întâlnirea dintre ministrul chinez de externe Wang Yi și omologul său japonez a fost anulată din cauza unei declarații publicate de G7 cu privire la Taiwan, anunță Ministerul chinez de Externe.

Miniștrii de externe ai țărilor G7 – inclusiv Japonia – au cerut miercuri Chinei să rezolve tensiunile din jurul strâmtorii Taiwan într-o manieră pașnică.

Vorbind în cadrul unei conferințe de presă, Hua Chunying, purtător de cuvânt al ministerului, a declarat că Beijingul a fost puternic nemulțumit de această declarație.

Partea chineză anunțase anterior întâlnirea cu ministrul japonez de externe Yoshimasa Hayashi, care era așteptată încă de joi, în marja unei reuniuni a Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est din Cambodgia. Nancy Pelosi urmează să aibă vineri discuții la Tokyo cu înalți parlamentari japonezi.

Declarația publicată miercuri de miniștrii de externe ai Grupului celor șapte democrații bogate a fost “iresponsabilă”, a declarat reporterilor purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, Hua Chunying. În aceasta, grupul a declarat că nu există “nicio justificare pentru a folosi o vizită ca pretext pentru o activitate militară agresivă în strâmtoarea Taiwan”.

Îîntâlnirea ar fi trebuit să fie prima întâlnire în persoană dintre miniștrii de externe ai celor două țări din 2020, deși aceștia au organizat o videoconferință în luna mai. Japonia a căutat să evite să își înstrăineze cel mai mare partener comercial, China, în timp ce și-a consolidat legăturile cu singurul său aliat militar oficial, SUA.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook