Rusia a declarat joi că studiază posibilitatea unei întâlniri față în față între negociatorii ruși și americani cu privire la un tratat istoric de control al armelor nucleare, potrivit Reuters.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zakharova, a declarat că Rusia este deschisă la reluarea inspecțiilor în cadrul tratatului New START și ia în considerare posibilitatea unor întâlniri în persoană ale unei comisii mixte formate din reprezentanți ai Statelor Unite și ai Rusiei.

Inspecțiile fizice în cadrul tratatului au fost suspendate din 2020, inițial ca urmare a pandemiei de coronavirus.

“Subiectul reluării lor este luat în considerare”, a declarat joi Zakharova. “Sunt studiate posibilitățile de a organiza o sesiune față în față a comisiei consultative bilaterale”.

Tratatul stabilește limite privind numărul de arme nucleare pe care fiecare parte le poate avea desfășurate și prezintă termenii de verificare și inspecție a arsenalelor nucleare ale celeilalte părți.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook