Un oraș din sud-estul Finlandei a îndepărtat marți ultima statuie a liderului revoluționar rus Vladimir Lenin expusă în public, ca urmare a presiunii exercitate de locuitori în urma războiului din Ucraina, potrivit Associated Press.

Directorul muzeului orașului, Kirsi Niku, a declarat pentru postul public de televiziune finlandez YLE că bustul de bronz a fost proiectat și construit de sculptorul estonian Matti Varik la sfârșitul anilor 1970, la comanda Moscovei.

Acesta a fost prezentat la Kotka în 1979 ca un cadou din partea orașului prieten Tallinn, pe atunci capitala republicii sovietice estoniene și acum capitala națiunii baltice Estonia.

Prezentarea unor astfel de statui a fost o practică obișnuită a Moscovei, în special în anii 1970 și 1980, pentru a sublinia prietenia finlandezo-sovietică în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Statuia a fost vandalizată de-a lungul anilor, dar a rămas în parc până când consiliul municipal din Kotka a decis să o îndepărteze. Alte țări europene au luat măsuri pentru a scăpa de monumentele rămase din epoca sovietică de când Rusia a invadat Ucraina, în urmă cu mai bine de șapte luni.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook