Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Mondială au avertizat cu privire la riscul tot mai mare de recesiune la nivel mondial, în condițiile în care inflația mai rapidă forțează băncile centrale să majoreze ratele dobânzilor, ceea ce afectează creșterea economică, relatează Bloomberg,

Costurile mai mari ale împrumuturilor “încep să se resimtă cu adevărat”, a declarat luni directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, alături de președintele Băncii Mondiale, David Malpass, în cadrul unui eveniment virtual care a dat startul reuniunilor anuale ale instituțiilor lor.

FMI a calculat că aproximativ o treime din economia mondială va avea cel puțin două trimestre consecutive de contracție în acest an și anul viitor, iar producția pierdută până în 2026 va fi de 4.000 de miliarde de dolari.

În același timp, factorii de decizie politică nu pot lăsa inflația să fie un “tren scăpat de sub control”, a spus Georgieva.

Malpass a avertizat că există un “pericol real” de contracție la nivel mondial anul viitor și că forța dolarului slăbește monedele țărilor în curs de dezvoltare, crescând datoria acestora la niveluri “împovărătoare”.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook