Șeful NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că alianța nu va renunța la sprijinul acordat Ucrainei, făcând apel la parteneri să promită mai multe ajutoare de iarnă pentru Kiev, care se pregătește pentru mai mult frig și întuneric din cauza atacurilor rusești asupra infrastructurii.

Miniștrii de externe ai NATO reuniți la București se concentrează pe intensificarea asistenței militare pentru Ucraina, cum ar fi sistemele de apărare antiaeriană și muniția, chiar dacă diplomații recunosc problemele de aprovizionare și de capacitate, dar discută și despre ajutorul non-letal, potrivit Reuters.

O parte din acest ajutor neletal – bunuri precum combustibil, provizii medicale, echipamente de iarnă și dispozitive de bruiaj pentru drone – a fost livrat prin intermediul unui pachet de asistență al NATO la care aliații pot contribui și pe care Stoltenberg urmărește să îl sporească.

“NATO va continua să fie alături de Ucraina atâta timp cât va fi nevoie. Nu vom da înapoi”, a declarat Stoltenberg într-un discurs la București.

El a adăugat că singura modalitate de a obține termenii potriviți pentru începerea unei negocieri ar fi ca Ucraina să avanseze pe câmpul de luptă.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook