Ministrul de interne al Austriei, Gerhard Karner, a declarat marţi dimineaţa, că Viena îşi menţine dreptul de veto faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen.

“În acest moment, refuzăm extinderea Schengen cu România şi Bulgaria”, a spus Karner.

De asemenea, Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a declarat marți că „mai e nevoie de timp” pentru a da un vot pozitiv. El a reluat argumentele ministrului austriac de Interne privind migranții care au ajuns în Austria fără a fi înregistrați anterior în nicio altă țară UE.

Președintele Klaus Iohannis, prezent la Summit-ul UE-Balcanii de Vest, unde se află și cancelarul Austriei, a declarat că țara noastră va negocia „până în ultimul moment”.

„Încă se discută, se negociază. Joi acestă chestiune se va afla pe masa Consiliului JAI. Acolo se va discuta in extenso această chestiune. Până atunci e nevoie de negocieri. Încă se discută pe textul acelei decizii. În continuare se discută și se negociază, nu ne vom opri din discutat și negociat până în ultimul moment”, a declarat, marți, șeful statului.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook