Meteorologii au emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de ninsori viscolite în 11 judeţe, valabilă până joi dimineaţa , precum şi o informare de precipitaţii mixte şi polei ce vizează restul regiunilor.

Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Alba, Argeş, Braşov, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Prahova, Sibiu şi Vâlcea.

Potrivit ANM, pe parcursul nopții de miercuri spre joi (14/15 decembrie), în Munții Banatului și în Carpații Meridionali va ninge viscolit determinând scăderea vizibilității. Se va depune strat de zăpadă și vor fi rafale de 70…90 km/h.

Îndeosebi în prima parte a nopții va ninge moderat cantitativ și local se va depune strat de zăpadă în vestul și nord-vestul Oltenei, precum și în sudul Banatului, unde vântul va sufla cu peste 55…60 km/h.

În intervalul menționat în jumătatea sudică a teritoriului și pe arii mai restrânse în rest temporar se vor semnala precipitații. Acestea vor fi mixte în Oltenia, sudul Banatului și în nordul Munteniei și predominant sub formă de ploaie în celelalte regiuni. Pe arii restrânse vor fi depuneri de polei. Cantitățile de apă vor depăși izolat 10…15 l/mp, îndeosebi în sud-vest.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook