AFP PHOTO

Premierul Ungariei, Viktor Orban, spune că sancțiunile Uniunii Europene împotriva Rusiei sunt o greșeală și ar trebui să se încheie.

Vorbind la radioul de stat ungar, Viktor Orban a declarat că, dacă sancțiunile impuse Rusiei vor fi ridicate, prețurile la energie și inflația vor scădea la jumătate.

Potrivit lui Orban, blocul comunitar trebuie să ia o decizie politică.

“Este cert că America a câștigat războiul și Europa a pierdut. Există o dezbatere dacă Rusia a câștigat sau a pierdut. Dacă vorbim în termeni de bani, nu putem spune că Rusia a pierdut prea mult”, a spus el.

El a adăugat că Ungaria nu are puterea de a pune capăt sancțiunilor, dar țări precum Franța și Germania o au.

Ungaria a cerut în repetate rânduri Bruxelles-ului să evalueze impactul sancțiunilor blocului asupra fiecărui stat membru în parte, pe fondul crizei energetice actuale.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook