O investigație făcută de publicația germană Der Spiegel arată că pădurile României, care se numără printre cele mai vechi din Europa, sunt amenințate de tăieri ilegale la scară largă.

Jurnaliștii germani au descoperit că două mari companii austrice, Holzindustrie Schweighofer (HS Timber) și Egger, au cumpărat în mod repetat lemn tăiat ilegal din pădurile din România.

Conform sursei menționate, firma austriacă Egger, care este una dintre cele mai importante producătoare de pal din domeniu și înregistrează o cifră de afaceri de peste patru miliarde de euro, are ca furnizori companii românești care taie ilegal lemn. Egger are o filială în Rădăuți, situată la o distanță mică de fabrica altei mari companii austriece din industrie, HS Timber, care de asemenea este învinuită în investigația jurnaliștilor germani pentru această infracțiune.

Investigația Der Spiegel a fost făcută pe baza unei anchete ample efectuate de autoritățile române în localitatea Bogdănești, din județul Suceava. Printre acțiunile ilegale anchetate de autorități se numără tăierile ilegale de păduri, spălarea de bani și evaziunea fiscală.

Pădurile din România sunt amenințate de defrișările ilegale la scară largă, cu impact asupra numeroaselor specii de animale care trăiesc în aceste zone împădurite protejate prin lege.

Conform Interpol, peste 50% din lemnul comercializat la nivel mondial provine din România, iar jurnaliștii germani afirmă că acesta este exportat în diverse țări europene pentru a fi folosit în producția de mobilă și alte produse.

Der Spiegel susține că autoritățile relevante din România nu iau măsuri adecvate pentru a preveni practicile ilegale și chiar încurajează și acoperă persoanele implicate, inclusiv Ministerul Mediului.

Alte știri:  Marea Britanie anunță "cel mai mare" pachet de ajutor militar acordat vreodată Ucrainei

Cu toate acestea, cele două companii austriece acuzate, Egger și HS Timber, au respins aceste acuzații.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook