Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi mai multe avertizări meteo , care anunță o instabilitate atmosferică accentuată în majoritatea țării.

COD GALBEN – Interval de valabilitate: 03 septembrie, ora 12 – 03 septembrie, ora 21
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
Zone afectate: conform textului şi hărţii

 În intervalul menționat, în jumătatea de sud-est a Transilvaniei, nordul și vestul Moldovei, nordul Munteniei și în nord-estul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 25…35 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

COD GALBEN – Interval de valabilitate: 03 septembrie, ora 21 – 04 septembrie, ora 23
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
Zone afectate: conform textului şi hărţii

In intervalul menționat, în Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei și sud-estul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 25…35 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

COD PORTOCALIUInterval de valabilitate: 04 septembrie, ora 02 – 04 septembrie, ora 23
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate
Zone afectate: conform textului și hărții

           În județele Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, precum și în zona de munte a județelor Vrancea, Prahova, Brașov, Covasna și Dâmbovița, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, iar cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 50…70 l/mp.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook