Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) nu va intra în nicio coaliţie de guvernare, a anunțat co-președintele AUR, George Simion, duminică seară, după anunţarea rezultatelor exit-poll-ului de la alegerile parlamentare.

„Este o mare victorie pe care reuşim să o obţinem la un an de existenţă a Alianţei pentru Unirea Românilor. Se anunţă a fi un rezultat foarte bun, am luat peste cele 500.000 de voturi pe care ni le-am propus şi care ar trebui să ne asigure intrarea în Parlament, dacă tot procesul electoral se desfăşoară aşa cum trebuie”, a declarat George Simion.

Rog fiecare reprezentant din secţiile de votare să aibă grijă de fiecare vot. (…) Rog preşedinţii de secţii să nu admită nicio fraudă, pentru că sunt pasibili să ajungă în închisoare. (…) O să contestăm procesul electoral din diaspora. Ce s-a întâmplat acolo a fost o uriaşă bătaie de joc. Este o fraudă a sistemului condus de Klaus Iohannis împotriva votului cetăţenilor români de peste hotare”, a susţinut liderul AUR.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook