Liderul AUR a declarat că în cazul în care adeverința nu este valabilă, o va trimite pe Diana Șoșoacă la un alt medic . Afirmația vine după ce DSP a comunicat că adeverința medicală deținută de senatoarea Șoșoacă, nu este valabilă.

Senatoarea trebuie să obţină un aviz de la Medicina Muncii, dacă vrea să nu poarte mască de protecţie.

Avocata Diana Șoșoacă (AUR), a creat multe discuții în spațiul public după ce a venit în Parlament fară masca de protecție, invocând probleme de sănătate.

Nu cred că este cazul, dar o trimitem pe doamna avocat la un alt medic, dacă este cazul. Nu mă pricep la medicină, să vorbească experţii. Dacă un doctor a semnat acolo şi consideră de cuviinţă că nu trebuie să poarte doamna avocat mască, înseamnă că el este medic.

Sunt multe păreri în rândul avocaţilor, jurnaliştilor şi în rândul medicilor, să se exprime cei abilitaţi, eu doar ştiu că 85% – 93% dintre măştile de pe piaţă au fost declarate neconforme de Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului.

Ce pot sa fac eu este să mă asigur că această mască pe care o am eu este conformă şi nu îmi îngreunează respiraţia. Acest virus care chinuie nu doar în România, ci şi întreaga planetă se răspândeşte peste tot şi trebuie oprit, nu trebuie ajutat să se răspândească”, a spus Simion.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook