Alexandru Mazăre, fratele fostului primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul de corupție legat de construirea campusului de locuinţe sociale “Henri Coandă”.

Totodată, instanța a dispus confiscarea de la Alexandru Mazăre a sumei de 80.000 de euro, primiţi ca mită, el având de plătit şi cheltuieli judiciare de 10.000 lei.

În acelaşi dosar, judecătorii au decis încetarea procesului penal împotriva lui Radu Mazăre şi omului de afaceri Morgenstern Avraham.

Decizia pronunțată marți de Înalta Curte de Casație și Justiție este definitivă.

Minuta instanței:

105/1/2019 – În majoritate: Admite apelurile declarate de Ministerul Public– Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul Mazăre Radu Ştefan şi pe cale de consecinţă: Desfiinţează în parte sentinţa penală nr.398 din 28 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casație şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 1409/1/2016 şi rejudecând:

În baza art. 396 al. 6 rap. la art. 16 lit. e C.proc.pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul Mazăre Radu Ştefan, sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 Cp, cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 alin. 1 Cp şi trei infracţiuni de fals în declaraţii prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010 rap. la art. 326 Cp, toate în concurs real prev. de art. 38 alin. 1 C.penal.

În baza art. 396 al. 6 rap. la art. 16 lit. f C.proc.pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul Morgenstern Avraham, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 255 alin. 1 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și a dispozițiilor art. 5 alin. 1 din noul Cod penal.

Alte știri:  Bărbat găsit decedat în zona Casei de Cultură din Constanța

În baza art. 26 raportat la art.254 alin.1 Cod penal din 1969, cu aplicarea dispozițiilor art.6 din Legea nr.78/2000 și a dispozițiilor art.5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Mazăre Alexandru (……) la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a ?i b C.pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 alin.1 C.pen. anterior, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a şi b C.pen. anterior, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. Menține, în baza art.292 Cod penal din 1969, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal 1969 şi art.5 Cod penal, condamnarea inculpatului Mazăre Alexandru la pedeapsa de 5.000 lei amendă penală.

În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. d C.pen. anterior, contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 5.000 lei amendă penală.

În baza art. 35 alin. 1 C.pen. anterior, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a şi b C.pen. anterior pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 alin.1 C.pen. anterior, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a şi b C.pen. anterior de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art.631 Cod penal din 1969, atrage atenţia inculpatului că în cazul în care se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii.

Alte știri:  Turiștii care vizitează Catalonia ar putea fi supuși unor restricții de apă din cauza secetei

În baza art. 254 al. 3 C.penal anterior, confiscă de la inculpatul Mazăre Alexandru suma de 80.000 de euro în echivalent în lei, la cursul BNR de la data plății. Dispune luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului Mazăre Alexandru, până la concurența sumei de 80.000 de euro. Respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul Mazăre Alexandru. Obligă inculpatul Mazăre Alexandru la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate stat în fond ți în apel.

În temeiul art. 275 al. 1 pct.3 lit. b C.proc.pen., obligă inculpatul Morgenstern Avraham la plata sumei de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate stat în fond și în apel. Menține dispozițiile sentinței primei instanțe ce nu sunt contrare prezentei decizii

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Indonezia a emis o alertă de tsunami după ce un vulcan a erupt pe o insulă îndepărtată

Vulcanul Ruang de pe o insulă îndepărtată din Indonezia a erupt în…

Femeie arestată după ce a dus un cadavru într-o bancă din Brazilia pentru a semna un împrumut

O femeie din Brazilia a fost arestată după ce a încercat să…

O altă dronă a fost observată deasupra Aeroportului Mihail Kogalniceanu

Militarii de la Baza Militară “Mihail Kogălniceanu” au raportat miercuri, 17 aprilie,…

Explozie într-un bloc din Craiova: Echipele de intervenție reiau acțiunile de căutare

Echipele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj au reluat…

Germania a arestat doi bărbați suspectați de spionaj în favoarea Rusiei. Plănuiau atentate la baze militare americane

Germania a arestat doi cetățeni cu dublă cetățenie germano-rusă, fiind suspectați că…

Premierul olandez se oferă să cumpere sisteme Patriot de la aliați pentru Ucraina

Prim-ministrul olandez Mark Rutte a declarat că Olanda este pregătită să cumpere…

Angajații de la Registrul Comerțului au intrat în grevă japoneză

Angajații de la Registrul Comerțului din întreaga țară (ONRC) au declanșat, începând…

Amsterdam interzice construirea de noi hoteluri pentru a lupta împotriva supraaglomerării turistice

Conform unei decizii a autorităților locale din Amsterdam, de acum încolo nu…