Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme rea, un cod galben de vânt în Dobrogea, estul Munteniei, Moldova, valabil până marţi seară, dar şi un cod portocaliu de viscol la altitudini de peste 1.600 de metri în Carpaţii Meridionali şi de Curbură.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul orar 5:00 – 20:00, vântul se va intensifica treptat, la început în Dobrogea şi în estul Munteniei, apoi şi în Moldova, cu rafale de 55…65 km/h şi pe suprafeţe restrânse de peste 70 km/h.

Intensificări ale vântului vor fi pe alocuri şi în restul teritoriului, cu viteze în general de 50…55 km/h, îndeosebi în centru şi sud-vest, notează ANM.

Judeţele marcate cu Cod galben sunt Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa (parţial) şi Călăraşi (parţial).

Codul portocaliu atenționează că, până marți seară, la altitudini de peste 1600 m în Carpații Meridionali și de Curbură vântul va sufla tare, cu rafale de peste 120…140 km/h, va fi viscol puternic, zăpadă troienită și vizibilitate foarte scăzută.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai a fost audiată la CSM

Judecătoarea Ancuța Popoviciu a fost audiată astăzi la Secția pentru judecători din…

Profit mai mic cu 55% pentru Tesla în primul trimestru din 2024

Tesla a raportat o scădere a profitului de 55% în primul trimestru…

Adjunctul ministrului rus al apărării a fost arestat pentru luare de mită

Timur Ivanov, ministrul adjunct al apărării din Rusia, a fost arestat de…

ANPC anunță că a început o acțiune de verificare a magazinelor online Temu și Shein

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat că în prezent desfășoară…

Spania a eliberat din greșeală unul dintre cei mai temuți infractori din Europa

Autoritățile spaniole se confruntă cu o situație jenantă după ce unul dintre…

Rusia a amplasat sisteme de rachete cu capacitate nucleară la granița cu Finlanda

Rusia a înființat o nouă brigadă echipată cu sistemul de rachete balistice…

CSM respinge propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul 2 Mai

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins solicitarea Inspecției Judiciare de a…

Ucraina suspendă serviciile consulare pentru bărbații din străinătate care fac parte din grupele de vârstă supuse recrutării

Ministerul de Externe de la Kiev a anunțat marți suspendarea temporară a…

Senatul american a votat un proiect de lege care ar putea interzice TikTok

Senatul Statelor Unite ale Americii a adoptat miercuri un proiect de lege…