Astăzi, 22 octombrie a.c., prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian COȘA, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în sistem electronic, pentru votarea hotărârii nr. 47 a CJSU Constanța.

În urma hotărârii CJSU, Departamentul pentru Situații de Urgență a emis ordinul care prevede carantinarea localității Fântânele, pentru următoarele 14 zile.Măsura a fost luată ca urmare a depășirii ratei de incidență cumulată, peste pragul de 3/1.000 locuitori. În acest moment, indicele, în localitatea din județul Constanța, a ajuns la 8.41/1.000 de locuitori.

Mai precis, din populația totală de 1.664 de locuitori, până în acest moment au fost confirmate, în ultimele două săptămâni, 14 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.Conform Ordinului privind instituirea carantinei zonale, emis de către Șeful DSU, Raed ARAFAT, carantinarea localității presupune următoarele obligativități, care au intrat în vigoare la ora 14.00:

• Se vor identifica toate persoanele cu domiciliul, reședința ori adresa declarată în Fântânele;

• Se limitează la maximum deplasarea persoanelor;

• DSP Constanța va evalua prioritatea de testare a persoanelor din localitate;

• Autoritățile locale și IPJ Constanța vor stabili rute ocolitoare;

• Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, prezente în spațiile publice închise și deschise;

• Vor fi interzise următoarele activități: evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) în spații închise și deschise; activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, inclusiv a teraselor, în interiorul și exteriorul clădirilor; activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc; organizarea și desfășurarea de activități în cinematografe și ale instituțiilor organizatoare de spectacole și/sau concerte;

Alte știri:  Toxiinfecție alimentară la un hotel din Olimp: 19 persoane au ajuns la spitalul din Constanța

• Oficializarea slujbelor religioase se poate face doar în exteriorul clădirilor, cu prezența a maximum 20 de persoane;

• Ordinea publică va fi asigurată de IJJ Constanța sau IPJ Constanța, după caz.În arealul carantinat, este permisă intrarea/ieșirea pentru:

• Transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice, precum și aprovizionării populației;

• Persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor;

• Persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activitate profesională în afara zonei carantinate;• Persoanele care realizează activități agricole;

• Deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, asistență pentru vârstnici, deces al unui membru în familie, etc.;

• Deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată;

• Urgențe medicale;

• Elevii care au domiciliul în zona carantinată, dar care urmează cursurile unor unități de învățământ din alte UAT-uri pentru care nu este dispusă măsura de carantină zonală;Absolut toate persoanele prevăzute în punctele de mai sus, vor prezenta acte de identitate organelor de control, dar și acte care să justifice motivul deplasării, după caz.De asemenea, este permisă tranzitarea localității de către persoane care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă, însă, oprirea în localitate.Totodată, prin ordinul transmis de Departamentul pentru Situații de Urgență, s-au stabilit următoarele măsuri:

• Se vor dezinfecta periodic spațiile publice, după un calendar stabilit de DSP Constanța;

Alte știri:  "Cea mai mortală armă nucleară din lume" a explodat în timpul unor teste în Rusia

• Medicii de familie de pe raza localității vor monitoriza medical persoanele izolate la domiciliu și vor asigura asistență medical persoanelor cu diferite afecțiuni și patologii;

• Se va asigura continuitatea aprovizionării cu alimente și bunuri de strictă necesitate;

• Se va asigura funcționarea continuă a serviciilor de utilitate publică și colectarea deșeurilor;

• Se va asigura continuitatea aprovizionării cu medicamente necesare tratamentelor uzuale;

• Se vor controla măsurile stabilite privind limitarea deplasării persoanelor în/din zona de carantină.„Este un pas absolut necesar pe care a trebuit să-l facem, pentru binele acelei comunități. Nu este o măsură populară, dar este calea cea mai sigură către o revenire în Fântânele. Am încredere că oamenii din Fântânele vor înțelege că această carantinare este spre binele lor, iar autoritățile se vor asigura că toate normele sunt respectate”, a declarat Silviu-Iulian COȘA, prefectul județului Constanța.Măsura de carantinare a localității Fântânele a fost luată după ce DSP Constanța a realizat o analiză de risc, avizată pozitiv și de Institutul Național de Sănătate Publică.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Drum închis între Năvodari și Lumina după apariția unui crater în asfalt; mai multe mașini avariate

Un incident grav a avut loc joi pe Drumul Județean 226, care…

Adrian Teodor Picoiu, noul prefect al județului Constanța

Adrian Teodor Picoiu a fost desemnat oficial în funcția de prefect al…

Sistemul RO-Alert activat în Tulcea după un nou atac cu drone asupra Ucrainei

În noaptea de marți spre miercuri, locuitorii din nordul județului Tulcea au…

Constanța: Droguri descoperite după un conflict între un șofer de taxi și clientul său

Polițiștii din Constanța au fost chemați să intervină joi dimineața într-un conflict…

Programul Casa Verde Fotovoltaice: 8.000 de înscrieri în Regiunea Sud-Est

Aproximativ 8.000 de persoane fizice din județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Vrancea…

Succes remarcabil pentru două eleve din Suceava la competiția internațională de inventică din Londra

Două tinere talentate din Suceava au adus onoare României la recenta ediție…

Rețea pro-rusă acuzată de mită electorală în Moldova: 15 milioane de dolari distribuiți pentru voturi împotriva aderării la UE

Autoritățile din Republica Moldova au lansat un avertisment îngrijorător cu privire la…

Joe Biden a autorizat intervenția militară a SUA pentru a ajuta Israelul în interceptarea rachetelor iraniene

Președintele american Joe Biden a confirmat că a autorizat forțele militare ale…

Proiectul Neptun Deep. OMV Petrom anunță progrese în construcția platformei de producție

OMV Petrom, operator al proiectului Neptun Deep, a anunțat că a început…