foto: observatornews.ro

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna constănțeană Mihail Kogălniceanu, a murit după ce a intrat cu TIR-ul pe care îl conducea într-un sens giratoriu, la ieşirea de pe Autostrada A4,  în dreptul localității Agigea . TIR-ul s-a răsturnat și a ajuns într-o prăpastie adâncă de 20 de metri, potrivit IPJ Constanța.

Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs în jurul orei 5,00.

Autocamionul era încărcat cu cereale și urma să ajungă în portul Constanța. Se pare că șoferul nu a fost atent și nu a văzut că se termină autostrada. A intrat cu viteză în sensul giratoriu, după care a plonjat într-o râpă.

„În urma cercetărilor s-a stabilit că un bărbat, de 23 de ani, a condus un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor cu semiremorcă, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu rondoul unui sens giratoriu, ulterior părăsind partea carosabilă şi căzând într-o prăpastie de aproximativ 20 de metri. În urma accidentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto”, au explicat polițiștii.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili dacă TIR-ul avea vreo defecțiune la sistemul de frânare.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Indonezia a emis o alertă de tsunami după ce un vulcan a erupt pe o insulă îndepărtată

Vulcanul Ruang de pe o insulă îndepărtată din Indonezia a erupt în…

Femeie arestată după ce a dus un cadavru într-o bancă din Brazilia pentru a semna un împrumut

O femeie din Brazilia a fost arestată după ce a încercat să…

Parlamentarii din Turcia au scandat “Moarte Israelului” in timpul discursului președintelui Erdogan

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a ținut un discurs controversat în Parlamentul…

Cancelarul german îl îndeamnă pe Xi Jinping să facă presiuni asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Șeful guvernului german, Olaf Scholz, a declarat după întrevederea avută marți cu…

Lovirea instalațiilor nucleare iraniene “este pe masă”, afirmă un fost director al Mossadului

Fostul director de informații al agenției israeliene de spionaj Mossad spune că…

O altă dronă a fost observată deasupra Aeroportului Mihail Kogalniceanu

Militarii de la Baza Militară “Mihail Kogălniceanu” au raportat miercuri, 17 aprilie,…

Explozie într-un bloc din Craiova: Echipele de intervenție reiau acțiunile de căutare

Echipele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj au reluat…

Un nou termen al procesului în care este judecat Vlad Pascu

Astăzi are loc un nou termen în procesul penal care îl vizează…

Germania a arestat doi bărbați suspectați de spionaj în favoarea Rusiei. Plănuiau atentate la baze militare americane

Germania a arestat doi cetățeni cu dublă cetățenie germano-rusă, fiind suspectați că…