Un bărbat a fost ucis, iar fiica acestuia a fost violată de un individ care a intrat în locuinţa lor din comuna constănţeană Corbu, în cursul nopţii de joi spre vineri, după care a fugit.

Agresorul a violat o tânără de 20 de ani, iar pe tatăl ei l-a înjunghiat mortal în timp ce acesta încerca să o apere, spun vecinii. Apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 4.00, iar poliţiştii fac verificări pentru a-l identifica pe criminal.

M-a sunat soția la ora 4 fără 20 și mi-a spus că a intrat cineva peste ei, a băgat cuțitul în fratele meu și a violat-o pe fata cea mare. Erau foarte speriați. Trei copii erau în casă. A luat-o pe fata cea mare iar fratele meu a încercat să-și apere fata. N-am nicio idee ce s-a întâmplat, am rămas surprinși. Fratele și cumnata mea erau oameni obișnuiți, munceau,”, a declarat fratele victimei pentru Ziua de Constanța.

Poliţiştii şi procurorii fac cercetări pentru identificarea şi prinderea criminalului.

Stire in curs de actualizare

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook