Directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) din cadrul Ministerului Transporturilor, Daniel Manole, a fost plasat în arest la domiciliu, după ce a fost reţinut miercuri de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită.

Judecătorii de drepturi şi libertăţi ai Tribunalului Constanţa au decis să respingă cererea DNA de arestare preventivă a directorului ARSVOM. Daniel Manole a fost plasat în arest la domiciliu.

Tribunalul Constanţa a luat faţă de inculpaţii Daniel Manole, Petru Ogrinji (administratorul firmei SC Suszi SRL) şi Cristian Antohi (administratorul SC Tehnorex International SRL) măsura arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la 30.06.2021 până la 29.07.2021.

Daniel Manole va fi revocat joi din funcție, au anunțat reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Potrivit procuroriilor DNA, în perioada septembrie-noiembrie 2020, inculpatul Manole Daniel, în calitatea de director ARSVOM, împreună cu ceilalți inculpați ar fi constituit un grup infracțional care ar fi avut ca scop achiziția, cu fraudarea legislație primare în materie, de către instituția pe care o conducea primul inculpat a unui număr de patru nave (trei de salvare și una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA).

Comunicat DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 29 iunie 2021, a inculpaților:

MANOLE DANIEL, director al Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (A.R.S.V.O.M.) din cadrul Ministerului Transporturilor, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– luare de mită.

Alte știri:  Guvernul adoptă o hotărâre pentru plata pensiilor înainte de Paște

Trei persoane fizice, administratori ai unor societăți comerciale, în sarcina cărora s-a reținut comiterea unor infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență, cumpărare de influență și spălare a banilor.

În cauză, a mai fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale și față de un alt om de afaceri pentru săvârșirea unor infracțiuni similare.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada septembrie-noiembrie 2020, inculpatul Manole Daniel, în calitatea menționată mai sus, împreună cu ceilalți inculpați ar fi constituit un grup infracțional care ar fi avut ca scop achiziția, cu fraudarea legislație primare în materie, de către instituția pe care o conducea primul inculpat a unui număr de patru nave (trei de salvare și una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA).
Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că în cele patru contracte încheiate sunt prevăzute clauze defavorabile achizitorului, în sensul că A.R.S.V.O.M. este obligată să plătească pentru cele patru nave mai mult de jumătate din valoarea lor, ca avans, restul banilor fiind plătiți la recepția finală.
De menționat este faptul că, societatea câștigătoare a licitației doar „ar fi mimat” construcția acelor nave, în realitate acestea fiind achiziționate la jumătate de preț de la o societate comercială din Estonia.

Pentru contribuția sa, inculpatul Manole Daniel ar fi fost recompensat cu un procent de aproximativ 3% (cca. 2.000.000 lei) din sumele plătite de A.R.S.V.O.M. către societatea care a livrat navele.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Alte știri:  Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare

La data de 30 iunie 2021, inculpatul Manole Daniel și doi dintre oamenii de afaceri urmează să fie prezentați Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar restul cu propunere de luarea a măsurii arestului la domiciliu.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

În cauză, procurorii au beneficiat de suportul tehnic al Direcției Generale Anticorupție și de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, Direcției de Operațiuni Speciale și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook