ÎPS Teodosie a afirmat, miercuri, la emisiunea Dialog duhovnicesc de la Radio Dobrogea, că în perioada “neputinţei lunare”, femeile nu pot lua nici aghiasmă, nici anafură, iar apă sfințită au voie să bea abia la 3 zile după finalizarea perioadei. Totodată, el a mai precizat că nu se spală rufele în timpul praznicului Bobotezei, din decenţă şi respect faţă de apa sfinţită.

„Cât ţine praznicul Bobotezei, de pe 5 până pe 14 ianuarie, nu este interzis să ne spălăm noi ca oameni, putem să amânăm spălarea rufelor din această decenţă, sfială şi respect faţă de apa sfinţită. Să nu spălăm rufele murdare în timpul praznicului Bobotezei. Aşa este şi după canoane”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.

„În perioada neputinţei femeii nu poate lua nici agheasmă, nici anafură, nici măcar agheasmă mică, darămite agheasmă mare. Dar dacă are perioada în timpul sărbătorii Bobotezei, coincide cu cele opt zile, ea nu poate lua agheasmă. Trebuie să compensăm, Dumnezeu întotdeauna compensează, se ia trei zile după această perioadă, agheasmă mare, pentru că în perioada aceasta s-a rugat, poate a venit şi la biserică, că nu e interzis femeilor care au neputinţa aceasta firească lunară să vină la biserică, să nu meargă spre altar, să nu sărute sfintele icoane, să nu ia agheasmă şi anafură. Dar la biserică poţi să vii, că nu este interzis să te rogi”, a mai spus ÎPS Teodosie.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Putin susține că Rusia nu va ataca NATO, dar că avioanele F-16 vor fi doborâte în Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri seară că Rusia nu are…

Horia Constantinescu renunță la șefia ANPC pentru a candida la Primăria Constanța

Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), și-a anunțat demisia…

Rusia spune că va monitoriza activitățile de la Kogălniceanu: “NATO se pregătește pentru un potențial conflict armat cu Rusia”

Ministerul rus de Externe a declarat astăzi că activitățile NATO în Europa…

Suspiciuni de fraudă cu fonduri UE: Acțiune în forță a Parchetului European în Galați și Constanța

Parchetul European (EPPO) a efectuat 12 percheziții în cadrul unei anchete care…

Avertizare Cod Galben de vânt în mai multe zone din țară

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 28 martie, o atenționare Cod…

Germania legalizează consumul de canabis. Noua lege intră în vigoare de la 1 aprilie

Un proiect de lege pentru legalizarea marijuanei la nivel național în Germania…

Chinezii de la Xiaomi intră pe piața mașinilor electrice

Xiaomi, cunoscut producător chinez de smartphone-uri și electrocasnice, anunță lansarea sa pe…

Gabriela Firea, despre candidatura la europarlamentare: ”Nu a fost viziunea mea despre viaţă, nu a fost proiectul vieţii mele”

Gabriela Firea, fost primar al Capitalei, a vorbit recent despre decizia sa…

Angajații din primării anunță grevă generală în perioada alegerilor

Sindicaliștii din administrația publică locală sunt deciși să declanșeze o grevă generală…