Marian Acatrinei, un tânăr în vârstă de 20 de ani, a fost găsit fără viață luni, 20 ianuarie, la două zile după ce a fost dat dispărut de familie.
Tânărul locuia cu doi prieteni într-o casă închiriată în Năvodari de aproximativ o lună. Sâmbătă, a plecat de acasă fără să mai dea niciun semn de viață, ceea ce a determinat familia să anunțe dispariția la Poliție.
Din nefericire, tânărul a fost găsit fără viață în dimineața zilei de luni. Potrivit informațiilor preliminare, acesta s-ar fi sinucis prin spânzurare, fiind găsit decedat pe marginea unui canal, în zona parcului Ion Dobre din Năvodari, agățat de creanga unui copac.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele morții.