Adam Rainer este singurul om din istorie care a fost înregistrat ca fiind pitic și gigant în timpul vieții sale. La vârsta de 21 de ani, Adam avea puțin peste 1 metru înălțime, iar în momentul morții sale, Adam era un uriaș, având o înălțime de peste 2 metri. Cu toate acestea, înălțimea sa extremă a fost însoțită de numeroase complicații, astfel reprezentând expresia „fii atent la ce îți dorești”
Cine a fost Adam Rainer
Adam Rainer s-a născut în 1899 la Graz, Austria. Nu se știu multe despre viața personală a lui Adam. Acest lucru se datorează faptului că interesul care îi înconjoară viața provine din starea sa particulară care l-a determinat să fie atât pitic, cât și gigant în viața sa. În afară de acest punct, nimic altceva din viața lui nu a interesat în mod special lumea în general.
Părinții lui Adam aveau amândoi o înălțime medie. Când a izbucnit Primul Război Mondial în 1914, Adam s-a înrolat în armată. În acest moment, Adam avea o înălțime de doar 1 metru si 20 cm. Datorită înălțimii sale, medicii l-au clasificat drept pitic și, prin urmare, prea slab pentru a fi un soldat productiv. Au crezut că el va fi mai degrabă un minus decât un plus util pentru armată.
În ciuda faptului că i sa refuzat intrarea în armată, Adam a rămas hotărât să slujească. Un an mai târziu, Adam a crescut încă 2 cm în înălțime și s-a înrolat din nou pentru a se alătura armatei. El a fost din nou respins pe baza înălțimii sale.
Nanismul este caracterizat, în general, ca o înălțime , in medie de 1 metru si 40 de cm. La vârsta de 19 ani, Adam avea o înălțime de doar 1 metru si 42 de cm. Prin urmare, el a fost încă clasificat ca fiind pitic. Dosarele sale medicale arată, de asemenea, că era foarte subțire.
Cu toate acestea, în ciuda faptului că era foarte scurt și subțire, Adam avea mâini și picioare anormal de mari. Mâinile lui măsurau 23,9 cm. S-a consemnat că, la momentul în care Adam a încercat prima dată să se înroleze în armată, el purta la pantofi 43 . Dimensiunea pantofului său s-a dublat la 53 până când a încercat să se înroleze în armată a doua oară. Aceasta era o dimensiune de pantofi anormal de mare pentru un bărbat de înălțimea sa foarte mică.
La vârsta de 21 de ani, când majoritatea oamenilor nu mai cresc, Adam a început să crească într-un ritm alarmant. În 1932, când Adam avea 33 de ani, ajunsese la înălțimea de 2 metri si 13 cm. Pe lângă creșterea sa extremă, Adam a dezvoltat și o curbură severă a coloanei vertebrale.
Medicii au fost șocați de creșterea bruscă a lui Adam. În special, doi medici au început să îi efectueze teste lui Adam și să-l examineze pentru a încerca să stabilească cauza apariției sale bruște de creștere. Dr. Mandl și dr. Windholz au ajuns la concluzia că Adam a suferit de acromegalie. Acest lucru a fost rezultatul unei tumori care creștea pe glanda pituitară a lui Adam.
Acromegalia este o tulburare hormonală care se dezvoltă atunci când glanda pituitară produce prea mult hormon de creștere în timpul maturității. Când se întâmplă acest lucru, oasele cresc în dimensiune, inclusiv cele ale mâinilor, picioarelor și feței. Câțiva luptători celebri sufereau de această afecțiune, inclusiv Andre Giantul și Marele Khali.
Adam avea trăsăturile tipice ale cuiva cu acromegalie. Acestea includeau mâinile și picioarele sale mărite. Fața lui era extrem de alungită ca urmare a frunții și maxilarului proeminent. În plus, buzele lui erau mult mai groase decât ființa umană obișnuită, iar dinții îi erau la distanță mare.
Starea lui Adam s-a agravat
Dr. Mandl și Dr. Windholz au decis să îl opereze pe Adam în încercarea de a îndepărta tumora și de a opri creșterea continuă a lui Adam. Ei erau conștienți de faptul că operația are o șansă redusă de succes, deoarece în acest moment tumora a crescut deja de peste zece ani.
La câteva luni după operație, Adam a fost măsurat. el nu crescuse, dar curbura spinării sa înrăutățit, ceea ce indica faptul că era în continuare în creștere, deși într-un ritm mult mai lent.
Sănătatea lui Adam s-a deteriorart brusc, când a început să sufere de pierderea auzului și a devenit orb cu ochiul drept. Curbura coloanei vertebrale s-a înrăutățit, rezultând ca Adam să fie limitat la un pat. A ramas imobilizat la pat pentru tot restul vieții.
Adam a murit pe 4 martie 1950. Avea doar 51 de ani. În momentul morții sale, Adam avea o înălțime de 2 metri si 34 de cm. El rămâne singurul om din istorie care a fost vreodată un pitic și un gigant în viața sa.