Consiliul Național al PSD a votat, luni, în unanimitate, începerea negocierilor cu PNL, UDMR şi minorităţi pentru alcătuirea unui guvern, a anunţat, luni, prim-vicepreşedintele social-democrat Sorin Grindeanu.

Întrebat dacă ar accepta social-democraţii ca Florin Cîţu să fie premier, Sorin Grindeanu a transmis că liderul PNL nu va fi premier într-un guvern din care PSD va face parte. El i-a amintit lui Cîțu că a fost demis printr-o moțiune de cenzură depusă de social-democrați. Grindeanu nu a exclus totuși ca viitorul prim-ministru să fie un liberal.

„Serios? Dar când s-a anunţat acest lucru? Ştiţi că noi am iniţiat şi am votat o moţiune de cenzură prin care Florin Cîţu a plecat din funcţia de premier. PSD nu poate face rabat de acest lucru. Florin Cîţu nu mai poate să fie premier într-un Guvern care are în componenţă PSD. PSD consideră că etapa Florin Cîţu premier a fost depăşită de ceva vreme”, a afirmat Sorin Grindeanu, după Consiliul Politic Naţional al PSD de luni.

Potrivit lui Grindeanu, printre măsurile ce vor fi propuse de PSD în programul de guvernare se numără: testarea extinsă şi vaccinarea, restabilirea încrederii în autorităţi prin aducerea specialiştilor în sănătate sau măsuri legislative pentru combaterea pandemiei,

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Ciolacu spune că își va cere iertare tot restul vieții de la doctorul Cîrstoiu

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că își va cere iertare tot…

Un oficial Hamas afirmă că gruparea ar depune armele dacă se implementează o soluție cu două state

Un oficial politic de rang înalt al Hamas a declarat pentru The…

Un studiu arată că 60 de firme sunt responsabile pentru jumătate din poluarea cu plastic din lume

Un nou studiu arată că mai puțin de 60 de corporații multinaționale…

Aplicația TikTok suspendă o funcție de recompensare a utilizatorilor, după presiuni din partea Comisiei Europene

Aplicația video populară TikTok a anunțat că suspendă temporar o funcționalitate prezentă…

Decizia CSM de menținere a judecătoarei Popoviciu în dosarul 2 Mai a provocat nemulțumire e în rândul părinților victimelor

Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca judecătoarea Ioana Ancuța Popoviciu să…

Zeci de locuitori evacuați preventiv după surparea unei străzi în Slănic Parhova

O situație alarmantă a avut loc astăzi în localitatea Slănic din județul…

Petre Roman și Voican Voiculescu, chemați la Parchet pentru a li se aduce acuzațiile în dosarul Mineriadei din iunie 1990

Fostul premier Petre Roman s-a prezentat astăzi dimineață la sediul Parchetului General,…

Ucraina folosește rachete cu rază lungă de acțiune furnizate în secret de SUA pentru a lovi zonele controlate de Rusia

Statele Unite ale Americii au furnizat în secret Ucrainei rachete balistice cu…

Guvernul adoptă o hotărâre pentru plata pensiilor înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat astăzi că Guvernul va adopta o hotărâre…