Premierul desemnat se întâlneşte cu preşedintele USR, luni, pentru a discuta despre sprijinul politic pentru noul guvern.

„Dacian Cioloş, preşedintele USR, se va întâlni luni, la ora 12,00, la grupul parlamentar USR, cu prim-ministrul desemnat Nicolae Ciucă. Întrevederea a fost cerută vineri de premierul desemnat”, a anunţat USR.

“Luni va fi o discuţie între preşedintele USR, Dacian Cioloş, şi premierul desemnat Nicolae Ciucă. Premierul desemnat vrea să discute intenţiile pe care le are cu acest guvern. Domnul Ciucă i-a spus clar că vrea să prezinte intenţiile pentru un guvern minoritar – echipa, programul. Nu este o negociere”, a declarat Dragu.

Conducerea PNL, cea a UDMR şi premierul desemnat au avut, atât sâmbătă cât şi duminică, o serie de întrevederi la Palatul Victoria pentru finalizarea Programului de guvernare.

Potrivit unui comunicat al PNL, la discuţii au participat şi echipele de experţi ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Democrate Maghiare din România, în prezenţa preşedinţilor celor două formaţiuni, Florin Cîţu şi Kelemen Hunor.

Sâmbătă a avut loc şi o consultare a liberalilor cu reprezentanţii minorităţilor naţionale.

Totodată, premierul desemnat a avut sâmbătă după-amiază o convorbire telefonică cu preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, cei doi convenind ca negocierile politice să aibă loc după finalizarea Programului de guvernare.

Premierul desemnat Nicolae Ciucă are la dispoziție cel mult zece zile din momentul desemnării să vină cu guvernul în Parlament pentru votul de învestitură, adică până la finalul săptămânii viitoare. Acesta are nevoie de 234 de voturi, iar PNL și UDMR strâng 163 la care se adaugă cele 18 voturi ale minorităților naționale. Un total de 181 de voturi.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Rusia spune că va monitoriza activitățile de la Kogălniceanu: “NATO se pregătește pentru un potențial conflict armat cu Rusia”

Ministerul rus de Externe a declarat astăzi că activitățile NATO în Europa…

Avertizare Cod Galben de vânt în mai multe zone din țară

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 28 martie, o atenționare Cod…

Bilanțul atacului ucrainean asupra flotei ruse din Crimeea, actualizat – patru nave avariate în weekend

Ucraina a revizuit bilanțul navelor rusești pe care le-a avariat în atacurile…

Televiziunea nord-coreeană a cenzurat blugii unui prezentator britanic

Televiziunea de stat din Coreea de Nord, KCTV, a cenzurat un episod…

Explozie urmată de incendiu la Rafinăria Petromidia

Azi dimineață a avut loc o explozie urmată de un incendiu la…

Cercetări în desfășurare după ce o dronă s-ar fi prăbușit lângă Brăila

Forțele armate române, alături de autoritățile locale din județul Brăila efectuează în…