Procurorii DIICOT efectuează astăzi 79 de percheziții domiciliare în București și 14 județe din țară, într-un dosar legat de contrabanda cu țigări. Perchezițiile vizează destructurarea a două grupuri infracționale organizate care se ocupau cu introducerea ilegală în țară a țigărilor de contrabandă.

Conform unui comunicat al DIICOT, perchezițiile au loc în județele Arad, Suceava, Dolj, Călărași, Sibiu, Iași, Teleorman, Mehedinți, Timiș, Brașov, Covasna, Argeș, Ilfov, Constanța și Municipiul București. Peste 50 de persoane urmează să fie aduse la sediul DIICOT din Timișoara pentru a fi audiate.

Procurorii susțin că cele două grupări infracționale procurau țigaretele din afara României, în special din Cehia, Bulgaria și Ucraina, apoi le introduceau ilegal în țară cu ajutorul unor funcționari publici.

Autoritățile au destructurat trei fabrici clandestine de țigarete și au capturat peste 38 de milioane de țigarete, precum și alte produse accizabile . Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin activitatea infracțională a celor două grupuri se ridică la suma de 12.740.000 euro.

În urma perchezițiilor, au fost puse în executare peste 50 de mandate de aducere emise pe numele suspecților, din care patru sunt funcționari publici cu statut special, audierile fiind realizate la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook