Alexandru Arșinel a încetat din viață la vârsta de 83 de ani. Acesta avea mai multe probleme de sănătate și se afla internat la Spitalul Universitar din Capitală.

Actorul fusese internat la Spitalul Universitar pe 15 septembrie, pentru tratarea unor răni de piele cauzate de repaosul prelungit la pat. Medicii au informat atunci că, având în vedere istoricul pacientului şi “pentru a-l avea sub o supraveghere mai atentă”, au decis transferarea sa în secţia de ATI. Actorul mai fusese internat şi în luna august, la Institutul Clinic Fundeni.

În această seară, marele actor Alexandru Arșinel, s-a stins din viață în urma unei lungi suferințe. Domnul Alexandru Arșinel a fost internat pe data de 15 septembrie 2022,  în Spitalul Universitar de Urgență București și de o săptămână se afla în secția de Terapie Intensivă. Conducerea Spitalului Universitar de Urgență București transmite condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească”, a transmis Spitalul Universitar.

Alexandru Arșinel s-a născut pe 4 iunie 1939, în localitatea Dolhasca din Suceava. Și-a început cariera de actor în anul 1962. A jucat în sute de piese de teatru, spectacole și filme și a înregistrat zeci de piese în colecții audio, la Teatrul Național Radiofonic și a dublat filme de animație de la Disney (Cartea Junglei, Cars). Pe televizor, a avut un parteneriat de lungă durată alături de Stela Popescu (1935-2017). În 2004, a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural, în grad de Comandor, pentru întreaga activitate.

Alexandru Arşinel a fost director al Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase” din Bucureşti între 1998 și 2018.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Indonezia a emis o alertă de tsunami după ce un vulcan a erupt pe o insulă îndepărtată

Vulcanul Ruang de pe o insulă îndepărtată din Indonezia a erupt în…

Femeie arestată după ce a dus un cadavru într-o bancă din Brazilia pentru a semna un împrumut

O femeie din Brazilia a fost arestată după ce a încercat să…

O altă dronă a fost observată deasupra Aeroportului Mihail Kogalniceanu

Militarii de la Baza Militară “Mihail Kogălniceanu” au raportat miercuri, 17 aprilie,…

Explozie într-un bloc din Craiova: Echipele de intervenție reiau acțiunile de căutare

Echipele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj au reluat…

Germania a arestat doi bărbați suspectați de spionaj în favoarea Rusiei. Plănuiau atentate la baze militare americane

Germania a arestat doi cetățeni cu dublă cetățenie germano-rusă, fiind suspectați că…

Premierul olandez se oferă să cumpere sisteme Patriot de la aliați pentru Ucraina

Prim-ministrul olandez Mark Rutte a declarat că Olanda este pregătită să cumpere…

Angajații de la Registrul Comerțului au intrat în grevă japoneză

Angajații de la Registrul Comerțului din întreaga țară (ONRC) au declanșat, începând…

Amsterdam interzice construirea de noi hoteluri pentru a lupta împotriva supraaglomerării turistice

Conform unei decizii a autorităților locale din Amsterdam, de acum încolo nu…