Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că mjoritatea restricțiilor ar putea fi ridicate până la sfârșitul lunii martie, dacă se intră pe un trend descrescător şi dacă situaţia asistenței medicale spitalicești nu mai pune niciun fel de probleme.
„Mă gândesc de mai mult timp şi eu. Sunt un om echilibrat şi chiar dacă îmi place să fiu optimist îmi place să nu fiu hazardat în opinii. Opinia mea este că până la sfârșitul lui martie am putea să scăpăm de marea majoritate a restricțiilor, dacă intrăm pe un trend descrescător şi dacă situaţia asistenței medicale spitalicești nu mai pune niciun fel de probleme.
Dacă se dovedeşte şi în România așa cum s-a dovedit şi în alte ţări că tulpina Omicron produce infecții ușoare, banale la marea majoritate a oamenilor, sigur că restricţiile vor fi ridicare.
Eu aștept şi ridicarea stării de alertă. Sfătuiesc românii să mai avem răbdare şi poate ne gândim cum să reluăm şi diferite tipuri de activități”, a explicat Alexandru Rafila, în emisiunea Subiectiv de la Antena 3.
Ministrul Sănătății a adăugat că acest lucru ar însemna şi renunţarea la certificatul verde de vaccinare sau trecere prin boală.
“Acest lucru va însemna şi fără certificat în spaţiile publice. La nivel european o să ne supunem, astea sunt reglementările Uniunii Europene”, a declarat Rafila.