Furnizorul SC APA CTTA SA ALBA anunță că este nevoit sa rationalizeze apa în mai multe localităţi din județul Alba, în următoarele zile, în care se anunţă temperaturi foarte ridicate.

Începând de luni, 25 iulie, furnizarea apei potabile se face de două ori pe zi, dimineața între orele 06.00-09.00, și seara între 18:00-22:00.

Compania precizează că din cauza secetei prelungite, resursele din rezervoarele de înmagazinare se epuizează cu rapiditate, fiind necesara refacerea periodica a acestora.

Furnizorul de apă face apel către populaţie, să folosească apa potabila cu responsabilitate, strict pentru consum propriu şi în scop menajer In caz contrar, exista posibilitatea ca programul de rationalizare sa fie implementat pentru mai mult timp sau chiar sistarea furnizarii.

Localitățile afectate :

  • comuna Fărău, comuna Cricău, comuna Berghin, comuna  Ciugud, comuna Ohaba și comuna Ighiu;
  • localitățile din zona orașului Ocna Mureș (Cisteiu de Mureș, Micoslaca, Uioara de Sus, Fărău, Uioara de Jos, Noșlac, Captalan)
    comuna Valea Lungă
  • În localitățile: comuna Lopadea Nouă (Asinip, Ciuguzel),  comuna Hopârta (Silivaș, Turdaș, Spalnaca), localitatile Unirea, Războieni și cele din apropierea orasului Ocna Mureș, furnizarea apei potabile se va efectua după urmatorul program: 06.00-09.00 și 18.00-22.00
  • De asemenea, în comunele Cergău (satele Cergău Mare, Cergău Mic și Lupu) și Roșia de Secaș (satele Roșia de Secaș, Ungurei și Tău), nu poate fi asigurată continuitatea alimentării cu apa potabilă a locuințelor aflate în zonele mai înalte.
  • Comuna Gârda de Sus ( Ghețari, Ocoale, Mununa, Hănășești, Dealu Frumos și Gârda Seacă), furnizarea se va face în funcție de rezervele acumulate în rezervorul de înmagazinare.
Alte știri:  Rusia avertizează România cu privire la extinderea bazei NATO de la Mihail Kogălniceanu
Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Putin susține că Rusia nu va ataca NATO, dar că avioanele F-16 vor fi doborâte în Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri seară că Rusia nu are…

Horia Constantinescu renunță la șefia ANPC pentru a candida la Primăria Constanța

Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), și-a anunțat demisia…

Germania legalizează consumul de canabis. Noua lege intră în vigoare de la 1 aprilie

Un proiect de lege pentru legalizarea marijuanei la nivel național în Germania…

Rusia spune că va monitoriza activitățile de la Kogălniceanu: “NATO se pregătește pentru un potențial conflict armat cu Rusia”

Ministerul rus de Externe a declarat astăzi că activitățile NATO în Europa…

Suspiciuni de fraudă cu fonduri UE: Acțiune în forță a Parchetului European în Galați și Constanța

Parchetul European (EPPO) a efectuat 12 percheziții în cadrul unei anchete care…

Avertizare Cod Galben de vânt în mai multe zone din țară

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 28 martie, o atenționare Cod…

Chinezii de la Xiaomi intră pe piața mașinilor electrice

Xiaomi, cunoscut producător chinez de smartphone-uri și electrocasnice, anunță lansarea sa pe…

Gabriela Firea, despre candidatura la europarlamentare: ”Nu a fost viziunea mea despre viaţă, nu a fost proiectul vieţii mele”

Gabriela Firea, fost primar al Capitalei, a vorbit recent despre decizia sa…

Angajații din primării anunță grevă generală în perioada alegerilor

Sindicaliștii din administrația publică locală sunt deciși să declanșeze o grevă generală…