Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a înaintat Ministerului Finanţelor o propunere de Hotărâre de Guvern prin care preţul la poliţele RCA să fie limitat la nivelul tarifelor de referinţă pentru o perioadă de 6 luni.

“În urma analizelor realizate cu privire la evoluţia pieţei RCA şi la impactul unor tendinţe speculative asupra consumatorilor, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a decis să înainteze Ministerului de Finanţe o propunere de Hotărâre de Guvern referitoare la limitarea tarifelor RCA la nivelul tarifelor de referinţă. Pentru protejarea consumatorilor şi pentru stabilitatea pieţelor pe care le supraveghează, Autoritatea face uz de toate resursele legislative şi de reglementare de care poate dispune, împreună cu Guvernul României şi cu alte autorităţi ale statului. Credem că Guvernul va lua în calcul cât de curând propunerea înaintată, tocmai în scopul protejării populaţiei în faţa tendinţelor inflaţioniste sau speculative”, a declarat, vineri, preşedintele ASF, Nicu Marcu.

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat că actul normativ va fi pus astăzi în transparență decizională pe site-ul Ministerului Finanțelor și spune că cel mai probabil va fi adoptat în regim de urgență de către Guvern.

“Având în vedere situația dificilă cu care se confruntă milioane de persoane fizice si juridice, din cauza creșterii foarte ridicate a prețurilor la polițele de raspundere civilă auto, am decis, împreună cu Autoritatea de Supraveghere Financiară și în urma dialogului cu transportatorii și Consiliul Concurenței, promovarea unei hotărâri de guvern pentru stabilirea de tarife de primă maxime, plafonate pentru o perioadă de 6 luni, potrivit art. 4 alin. 3 din Legea Concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completarile ulterioare.

Actul normativ va fi pus astăzi în transparență decizională pe site-ul Ministerului Finanțelor și avem convingerea că va fi adoptat în regim de urgență de către Guvern, astfel încât efectele să se reflecte rapid în piața de asigurări RCA și să conducă la un nivel sporit de suportabilitate din partea asiguraților.”, a anunțat ministrul Finanțelor.

Alte știri:  Tesla reduce prețul sistemului de conducere autonomă cu 33%

Tarifele de referință se calculează semestrial de către o societate cu experiență recunoscută în domeniu, contractată de către ASF, în baza unei formule de calcul. Respectivele tarife au fost actualizate ultima dată în august 2021.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Guvernul adoptă o hotărâre pentru plata pensiilor înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat astăzi că Guvernul va adopta o hotărâre…