Un cetățean român a fost arestat sub suspiciunea de spionaj în favoarea Rusiei. Bărbatul este acuzat că a strâns informații strict secrete despre unități și echipamente militare NATO din România, pe care le-ar fi transmis diplomaților ruși de la ambasada de la București.

Procurorii DIICOT au anunțat că au dispus reținerea unui bărbat sub acuzația de trădare, el fiind suspectat că a spionat pentru Rusia. Astfel, începând din 2022, bărbatul ar fi fotografiat și filmat obiective militare românești și ale NATO din zona Tulcea. Imaginile și informațiile le-ar fi transmis apoi unor diplomați ruși de la ambasada Rusiei din București.

Conform anchetatorilor, bărbatul a strâns informații cu caracter militar despre tehnică de luptă și deplasarea personalului din apropierea graniței cu Ucraina. La perchezițiile efectuate în locuința sa au fost găsite probe care demonstrează acuzațiile.

La propunerea DIICOT, instanța a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul DIICOT – Structura Centrală şi ai Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi structurilor subordonate.

Acesta este primul caz din România de spionaj în favoarea Rusiei de la declanșarea războiului din Ucraina în februarie 2022.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Șase persoane ucise cu cianură într-un hotel de lux din Bangkok

Poliția thailandeză a dezvăluit miercuri că șase oaspeți americani și vietnamezi, găsiți…

Elon Musk mută companiile X și SpaceX din California în Texas. Miliardarul dă vina pe o lege pro-transsexuali

Miliardarul tech Elon Musk a anunțat marți că va muta sediile principale…

Seceta lovește România: 290 de localități se confruntă cu restricții de apă, iar 239 de fântâni au secat complet

România se confruntă cu o situație alarmantă în ceea ce privește resursele…

Joe Biden a fost testat pozitiv pentru COVID-19

Președintele american Joe Biden a fost testat pozitiv pentru COVID-19 miercuri, în…

Fostul edil al Sectorului 1, Daniel Tudorache, condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul “Diamantelor”

Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat miercuri o sentință în…