Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri că România va contiuna demersurile pentru aderarea la Spațiul Schengen şi a precizat că decuplarea de Bulgaria este o măsură care trebuie analizată.

Nicolae Ciucă a mai afirmat că relațiile bilaterale dintre România și Austria au fost afectate considerabil din cauza veto-ului folosit de guvernul austriac prin care s-a opus aderării României la Spațiul Schengen.

Întrebat despre acțiunile de boicotare la care unii dintre români au recurs după refuzul Austriei de la Consiliul JAI, premierul României a declarat că este o decizie individuală a fiecărui român.

Declarații Nicolae Ciucă:

– Îmi exprim indignarea față de poziția pe care Austria a luat-o în Consiliul JAI

– Trebuie subliniată relația bilaterală istorică pe care o avem cu Austria și care până acum câteva zile decurgea foarte bine și dintr-o dată s-a schimbat la 180 de grade

– Tot prim Ministerul de Externe a fost chemat ambasadorul nostru la Viena pentru consultări. Nivelul relațiilor diplomatice va scădea la nivelul însărcinatului cu afaceri al ambasadei noastre de la Viena.

– Aşa cum am discutat cu preşedintele României, aşa cum am discutat în această dimineaţă cu preşedintele PSD, vom continua toate demersurile pentru aderarea la spaţiul Schengen pentru a ne îndeplini obiectivul naţional. Avem această decizie politică unitară.

– Este nevoie să continuăm acest demers din respect pentru români, din respect pentru partenerii noştri europeni.

– În acest moment se discută cu instituţiile europene şi cu preşedinţia cehă pentru a putea să identificăm care sunt soluţiile imediate care pot fi luate şi de asemenea, discutăm cu partea suedeză pentru că urmează să preia preşedinţia de la Cehia şi să analizăm oportunitatea punerii pe agenda Consiliului a deciziei de aderare”

Alte știri:  Vlad Pascu, cercetat disciplinar la Penitenciarul Poarta Albă după ce a acordat un interviu

– Decuplarea de Bulgaria este o altă măsură pe care trebuie să o discutam. Rezultatele comisiilor tehnice au arătat că România  este pregătită să îndeplinească condițiile acquis-ului comunitar.

– Este un demers  (n.r. aderarea la Schengen) pe care fiecare ţară trebuie să şi-l asume individual

– Nu căutăm vinavați în interior pentru nu facem decât să dăm satisfacție celor care s-au opus.

Sursa: TVR.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook
Alte articole

Israelul a efectuat un atac asupra Iranului, spun oficialii americani

Oficiali americani au confirmat că Israelul a efectuat lovituri aeriene împotriva Iranului,…

Polonia a arestat un bărbat suspectat că a spionat pentru Rusia pentru a ajuta la asasinarea lui Zelenski

Un cetățean polonez a fost arestat sub suspiciunea de spionaj în favoarea…

Directorul CIA, Bill Burns: Ucraina riscă să piardă războiul până la sfârșitul anului

Directorul CIA Bill Burns a avertizat joi că Ucraina riscă să piardă…

Prognoza meteo: temperaturi sub mediile specifice sezonului și cantități mari de precipitații, săptămâna viitoare

Conform estimărilor meteorologilor, săptămâna următoare vom avea de-a face cu temperaturi mai…

Apple elimină aplicațiile WhatsApp și Threads din App Store-ul său din China la ordinul guvernului

Gigantul tehnologic Apple a fost nevoit să elimine aplicațiile WhatsApp și Threads,…

SUA se opun prin veto rezoluției ONU pentru acordarea calității de membru cu drepturi depline Palestinei

Organizația Națiunilor Unite a discutat recent un proiect de rezoluție pentru acordarea…

Președintele CJ Călărași audiat la DNA Constanța

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a fost audiat vineri la sediul…

Nu există niciun plan de represalii imediate împotriva Israelului, afirmă un înalt oficial iranian

Iranul nu are niciun plan de represalii imediate împotriva Israelului, a declarat…

Ucraina: Nouă persoane, printre care trei copii, au murit în urma unui atac rusesc în regiunea Dnipropetrovsk

Nouă persoane au fost ucise în urma unor lovituri cu rachete rusești…