Un muzician în vârstă de 22 de ani a fost condamnat la moarte pentru că a distribuit o melodie jignitoare despre profetul Mahomed într-un chat WhatsApp.

Yahaya Sharif-Aminu risca să fie spânzurart după condamnarea sa în Kano, Nigeria.

Indignarea a crescut după ce înregistrarea a fost distribuită pe scară largă la începutul acestui an, o mulțime furioasă distrugându-i casa familiei și forțându-l pe tatăl său să fugă.

Condamnarea lui Sharif-Aminu a fost descrisă drept o „travestie a justiției”, pe fondul cererilor de a-i fi salvată viața.

Documentele legale spun că a fost găsit vinovat pentru că a făcut „o declarație blasfemică împotriva profetului Mohammed într-un grup WhatsApp” – o infracțiune care se pedepsește cu moartea conform Codului Penal Sharia al statului Kano.

Sharif-Aminu a recunoscut acuzația în timpul procesului său – în cursul căruia se pare că nu avea un avocat -, dar mai târziu a spus că a făcut o greșeală.

El a fost arestat în martie de Corpul Hisbah – o forță de poliție religioasă care aplică legea Sharia în stat.

Directorul Amnesty International din Nigeria, Osai Ojigho, a declarat: „Există îngrijorări serioase cu privire la corectitudinea procesului său și la încadrarea acuzațiilor împotriva acestuia pe baza mesajelor sale WhatsApp

Urmăresțe-ne pe Google News, Facebook sau Telegram
Alte articole

Ambasadorul Poloniei în Franța: Polonia va fi nevoită să intre în război dacă Ucraina nu reușește să se apere singură

Ambasadorul Poloniei în Franța, Jan Emeryk Rościszewski, a declarat într-un interviu că…

Medvedev amenință că va lovi Curtea Penală Internațională cu o rachetă hipersonică

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, a amenințat că…

Kim Jong Un face apel la pregătirea unui atac nuclear împotriva SUA și Coreei de Sud

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat că țara sa ar trebui…

Putin a vizitat orașul ucrainean ocupat Mariupol, potrivit presei ruse de stat

Vladimir Putin a făcut o vizită surpriză la Mariupol, a relatat duminică…

Banca elvețiană UBS a preluat Credit Suisse pentru aproape 3,25 miliarde de dolari

Gigantul bancar UBS a preluat Credit Suisse pentru aproape 3,25 miliarde de…

Președintele chinez va sosi astăzi la Moscova

Președintele chinez Xi Jinping urmează să se întâlnească astăzi la Moscova cu…