David Popovici a reușit să se califice în finala probei de 100 m liber, la Campionatul Mondial de Natație de la Fukuoka.

Sportivul român va începe cursa de mâine având al 5-lea timp, (47,66s), după Matthew Richards (47,47s), Kyle Chalmers (47,52s), Zhanle Pan (47,61s) și Nandor Nemeth (47,62s).

În urmă cu 24 de ore, David Popovici a participat la finala probei de 200 de metri liber la Campionatele Mondiale, unde a condus cursa timp de trei sferturi din distanță, dar a ratat o medalie la limită. Cu toate acestea, tânărul sportiv român a revenit mai hotărât ca niciodată și s-a calificat în finala probei regine a natației.

În semifinale, David a reușit să își îmbunătățească performanța, terminând al doilea, după Nandor Nemeth, cu un timp de 47:66 secunde.

În a doua semifinală, competiția a fost mult mai strânsă, fiind câștigată de Matt Richards, care a înregistrat un timp de 47:47 secunde. Popovici a obținut al cincilea cel mai bun timp de calificare în finală, cu care va concura joi, la ora 14:21.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook