Procurorii DIICOT au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor , după ce un grup de protestatari antivacciniști în frunte cu senatoarea Diana Șoșoacă au blocat accesul într-un centru de vaccinare în comuna Răchiteni din județul Iași .

Instituția care a depus plângerea este Direcția de Sănătate Publică Iași. Șeful DSP Iași anunțase în luna septembie că plângerea a fost depusă la Parchetul General.

Între timp, dosarul a fost declinat de procurorii Parchetului General către parchetul de combatere a infracțiunilor de crimă organizată, au confirmat surse judiciare pentru G4Media.

Diana Șoșoacă și câțiva protestatari anti-vaccin au blocat, în 8 septembrie, activitatea centrului de vaccinare din comuna Răchiteni (Iași). În ziua protestului, nicio persoană nu a reușit să se vaccineze în centrul respectiv.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook