Companiile de construcții din Israel au cerut guvernului să le permită să angajeze până la 100.000 de muncitori indieni pentru a-i înlocui pe palestinienii care și-au pierdut permisele de muncă atunci când a început războiul cu Hamas în octombrie.

Potrivit Asociației Constructorilor din Israel, aproape 90.000 de palestinieni din Cisiordania și Gaza lucrau în construcții în Israel înainte de război.

Asociația spune că sectorul construcțiilor a fost grav afectat, cu o scădere de 25% a forței de muncă, multe din proiecte fiind oprite complet.

Constructorii speră să atragă muncitori străini pentru a-i înlocui pe cei peste 90.000 de palestinieni care lucrau anterior în acest sector. Aceștia au început negocierile cu India și așteaptă aprobarea guvernului israelian pentru a aduce între 50.000 și 100.000 de muncitori indieni pentru a relua proiectele blocate.

Înainte de război, aproximativ 140.000 de palestinieni lucrau în Israel, asigurând o sursă vitală de venit pentru comunitățile din Cisiordania. Având în vedere că în prezent nu mai există locuri de muncă în construcții, mulți bărbați palestinieni rămân inactivi, ceea ce provoacă dificultăți economice.

Constructorii spun că angajarea de muncitori străini este singura modalitate de a normaliza sectorul construcțiilor. Aceștia nu mai văd un viitor pentru angajarea de muncitori palestinieni din Cisiordania și Gaza.

Urmărește-ne pe Google News sau Facebook